REVISTA  "HISTORIA"  NR.  120 (DOSAR  DESPRE  DACI)

 

Recenzie scrisă de Alexandru Bogdan Munteanu : 2 ianuarie 2012

 
    De vreo cīţiva ani, de cīnd internetul a devenit ieftin şi accesibil peste tot, ziarele şi revistele au cunoscut scăderi masive ale tirajelor, iar unele din ele chiar au dispărut ori s-au mutat pe internet. Iată īnsă că īn mod cu totul surprinzător pe piaţa rumīnească continuă să existe 3 reviste de istorie dedicate populaţiei obişnuite: "Historia", "Magazin Istoric", "Istorie şi Civilizaţie". Cum reuşesc ele să supravieţuiască īn condiţiile actuale, numai redactorii şi mai ales sponsorii lor ştiu. Este sugestiv faptul că doar una din ele (Historia) este auditată de BRAT, de unde reiese un tiraj mediu vīndut de 12.000 de exemplare pe lună, ceea ce nu e deloc rău şi se situează foarte aproape de tirajul vīndut al revistei Chip, singura revistă de calculatoare rămasă pe piaţa rumīnească. Celelalte două reviste de istorie popularizată nu doresc să se ştie care este tirajul lor, mic fără īndoială. Chiar dacă aceste reviste trăiesc īn principal din banii proveniţi de la sponsori, ele trebuie totuşi să-şi păstreze un număr minim de cititori, altfel ar fi īnchise, pentru că nici un sponsor (cu excepţia statului) nu va da bani pentru o revistă care nu este aproape deloc citită. Aşa că de voie, de nevoie, ele trebuie să vină cu articole cīt de cīt interesante, īn măsură să-i facă pe oameni să le cumpere de la chioşcuri. Sigur că există şi un risc de tabloidizare din cauza asta, adică prezenţa de articole cu substrat senzaţionalist sau monden, care să vīndă revista prin titlurile lor incitante. Dar ce ziar sau revistă din ziua de azi ar prefera să dispară decīt să se tabloidizeze?

    Īn acest curent al tabloidizării se īncadrează şi numărul 120 al revistei Historia, apărut pe 15 decembrie 2011 şi care poate fi īncă găsit la chioşcuri pīnă pe 15 ianuarie 2012. Pe copertă tronează binecunoscutul portet presupus al lui Decebal existent pe Columna Traiană, sub care cu litere mari se află īntrebarea zguduitoare: "Sīnt dacii strămoşii noştri?". Această īntrebare şocantă pentru cei mai mulţi dintre rumīni este evident un cīrlig de marketing īn stil tabloidizant cu care trebuie agăţaţi cumpărătorii. Īn lipsa lui revista nu s-ar vinde aşa de bine, deşi rămīne de văzut cīt de interesată de subiectele ce ţin de identitatea naţională mai este o populaţie predispusă destul de mult la deznaţionalizarea prin emigrare sau globalizare anglofonă. Cert e că revista nu se găseşte la toate chioşcurile de ziare, ci poate la unul din cinci. Să se fi vīndut la restul din ele, sau din contră, interesul e atīt de mic pentru istorie īn general īncīt nu toate chioşcurile pun īn vīnzare astfel de reviste? Vom afla cīnd vor fi disponibile datele BRAT pentru luna decembrie 2011, deci īn curīnd. Īn orice caz, cine vrea să cumpere revista o găseşte pīnă la urmă, nu este īn nici un fel epuizată. Īn Bucureşti se găseşte īn mod evident şi la Librăria Adevărul, aflată vizavi de Spitalul Colţea, pe strada Doamnei.

    Eu īn general nu cumpăr reviste de istorie, pentru că preţul lor (9 sau 10 lei) mi se pare mare faţă de calitatea conţinutului oferit. Nu le neg īnsă utilitatea de popularizare a istoriei şi mai ales rolul īn a-i face pe oameni să vrea să citească şi cărţi profesioniste de istorie. Īnsă un dosar (grupaj de articole) despre daci existent īntr-o revistă de istorie rumīnească este ceva destul de rar, aşa că m-am decis să fac o excepţie şi am cumpărat revista, după ce am citit prezentarea dosarului aflată pe situl oficial:

    „Moştenirea“ geto-dacă a devenit pentru mulţi egală cu mīndria de a fi romān. Exagerările voite din perioada Epocii de Aur şi nu numai nu doar că au prins rădăcini adīnci īn mentalul colectiv, dar au făcut ca īn concepţia comună naţionalismul romīnesc să fie strīns legat de o populaţie a cărei moştenire o „păstrăm“, semnificativ diluat, īn ADN-ul nostru, ignorīnd realităţile istorice. Aşadar sīnt dacii strămoşii noştri?

    Prezentarea este īn mod vădit partizană, anti-dacofilă, tocmai prin prezenţa sintagmei "semnificativ diluat" cu referire la moştenirea genetică transmisă din partea dacilor. Īn mod sigur este ceva voit, tocmai pentru a profita de numărul celor indignaţi de o asemenea afirmaţie, care din cauza asta vor dori să cumpere revista şi să citească mai pe īndelete denigrările la adresa dacilor aflate īn ea, pentru a le combate ulterior. Ei bine, să vedem ce conţine cu adevărat revista.

    Dosarul despre daci cuprinde 30 de pagini din cele 80 ale revistei, dar dacă eliminăm paginile publicitare şi cele care constau īn principal din imagini, nu mai rămīn decīt vreo 20 de pagini cu text, constīnd īn 5 materiale:

  • autointerviu al Zoei Petre
  • interviu cu Alexandru Vulpe
  • interviu cu Adrian Cioroianu
  • miniarticol despre reflectarea dacismului īn opera unor scriitori (Lucian Blaga, Mircea Eliade, Mihai Eminescu)
  • articol despre cele trei filme artistice dedicate dacilor

    Patru dintre materiale pot fi citite integral pe situl revistei, trei dintre ele devenind disponibile de-abia după ce numărul revistei a dispărut de la chioşcuri pentru a face loc numărului nou. Să le luăm pe rīnd.

    Zoe Petre este mai cunoscută pentru funcţia de consilier politic prezidenţial īn timpul mandatului lui Emil Constantinescu (1996-2000) şi de analist politic invitat pe la diverse televiziuni după aceea. Profesia ei este de istoric specializat īn perioada antică, cu predilecţie cea legată de greci, din care perspectivă a scris şi o carte despre geţi: "Practica Nemuririi - O lectură critică a izvoarelor greceşti referitoare la geţi" (Editura Polirom, 2004). Face parte din Consiliul Editorial al revistei Historia şi este profesor consultant la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, catedra de Istoria Antică şi Arheologie. Zoe Petre īşi ia un interviu singură, materialul constīnd din 7 īntrebări la care răspunde mai mult sau mai puţin pe larg:

  • Putem să īi socotim pe daci strămoşii noştri?
  • Care sīnt sursele care vorbesc despre daci?
  • Cum sīnt văzuţi dacii īn istoria universală?
  • Cum şi cīnd s-au făcut īn ţară principalele săpături legate de daci? Se mai sapă şi astăzi?"
  • Cīnd şi unde au fosat alocate cele mai importante fonduri pentru diferitele şantiere dacice? Care au fost principalele descoperiri exploatate de discursul comunist?
  • Cum a apărut mitul dacilor?
  • Cum au fost exploataţi dacii īn timpul lui Dej? Dar īn timpul lui Ceauşescu? Şi cum au fost integraţi Burebista şi Decebal īn discursul regimului, cu ce diferenţe?

    Este dată la īnceput următoarea definiţie a formării poporului, folosind ecuaţia simplistă şi greşită Daci + Romani = Romāni :

    Zoe Petre: "[...] dacii şi romanii sīnt strămoşii istorici ai poporului romān. Comunitatea vorbitorilor de limbă romānă din aria Dunării de Jos şi a Munţilor Carpaţi īşi are originea īntr-o relaţie interculturală ai cărei principali factori īn Antichitate au fost pe de-o parte o ramură a tracilor de la nord de Balcani, şi pe de alta latinofonii stabiliţi aici după cucerirea Daciei de către Traian".

    Slavii nu intră īn ecuaţia strămoşilor importanţi prezentată de Zoe Petre, ca şi cum teoria modernă (veche totuşi de vreo sută de ani) despre formarea poporului, cea cu Substrat + Strat + Suprastrat nu merită să fie pomenită pentru a nu strica imaginea binomului Daco-Roman inventat pe vremea propagandiştilor Şcolii Ardelene. Iată că pīnă şi un profesor universitar de istorie antică cum este Zoe Petre se socoteşte dator să administreze doza academică de propagandă latinomană atunci cīnd vine vorba despre slavi, reduşi la o simplă contribuţie lingvistică şi aia mai mult prin intermediul liturghiei slavone din biserica ortodoxă. Zoe Petre suferă īn mod clar de orbirea latinomană atunci cīnd nu vede milioanele de oameni din ţara noastră care au nume de familie de origine slavă. Mai grav e că vrea să-i infecteze şi pe cititorii revistei cu aceeaşi orbire. Autointerviul continuă cu o discuţie despre faptul că dacii şi geţii au fost multă vreme prezentaţi ca fiind acelaşi popor, deşi izvoarele istorice tind de cele mai multe ori să-i deosebească. Apoi se continuă cu prezentarea de date despre cercetările arheologice, al căror vīrf ar fi fost īntre 1948-1975, perioada īn care statul a oferit cele mai mari fonduri băneşti pentru ele. Finalul este rezervat arătării modului īn care daco-geţii au fost folosiţi īn slujba unor ideologii politice, de la extrema dreaptă (legionarii), la cea stīngă (comuniştii) şi a modului īn care comuniştii au īncercat manipularea istoriei īn scopuri propagandistice. Este interesant faptul că Zoe Petre nu sesizează ridicolul situaţiei īn care se pune singură acuzīndu-i pe unii nespecialişti (Iosif Constantin Drăgan şi Napoleon Săvescu) de propagandă tracomană, īn timp ce nu vede propria ei propagandă latinomană din debutul materialului, deşi īn calitatea sa de specialist (istoric) situaţia este īncă şi mai gravă.

    Piesa centrală a dosarului despre daci este fără īndoială interviul cu Alexandru Vulpe, istoric şi arheolog specializat īn perioada antică de pe tărīmurile noastre, profesor consultant la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, catedra de Istorie Antică şi Arheologie. Avem deci de-a face cu un specialist de primă mīnă īn domeniul istoriei dacilor şi geţilor, lucru relevat şi de lucrările sale publicate pe această temă, mai ales contribuţia īn calitate de autor şi coordonator al "Tratatului de Istorie a Romānilor, vol. I (Editura Enciclopedică, 2002, 2010)".

    Alexandru Vulpe răspunde pe un ton relaxat la īntrebările puse de intervievator, ceea ce face interviul plăcut la citire. Şi mai important este faptul că răspunsurile sīnt pline de informaţii şi explicaţii clare, bazate pe ceea ce se cunoaşte efectiv despre daci şi geţi din izvoarele literare şi arheologice. Foarte instructive sīnt expunerile despre limba, aspectul fizic, īmbrăcămintea, organizarea ierarhică, locuinţele şi alimentaţia daco-geţilor. Nu sīnt ocolite nici aspectele considerate controversate, cum ar fi cele legate de tezaurul dacilor sau despre religia lor, inclusiv sacrificiile umane pe care le-ar fi presupus ea. Īntrebările la care răspunde Alexandru Vulpe sīnt următoarele:

  • Domnule profesor, cine sīnt dacii? Ce ştim despre ei? Putem să īi considerăm strămoşii noştri?
  • Ce izvoare avem pentru istoria dacilor īnainte de cucerirea romană?
  • Dar cuvīntul "Burebista" este ele un substantiv propriu sau comun? Este numele acestui rege dac sau un cuvīnt care, īn limba geto-dacilor denumeşte un şef de trib sau un rege?
  • Cum īi putem diferenţia [pe geţi şi daci]? Cine īi prezintă prima dată separat?
  • Cum rămīne cu cele aproximativ 200 de cuvinte geto-dace din limba romānă: brīnză, barză, viezure, mīnz...?
  • Deci ipoteza, lansată de unii, că dacii ar fi vorbit latină şi că s-ar fi īnţeles īn mod direct cu romanii este o speculaţie?
  • Cum arătau dacii? Erau ei mai aproape de greci sau de germani?
  • Din informaţiile arheologice, cum ne putem imagina o casă a unui dac?
  • Din punct de vedere al organizării socio-ierarhice, ce informaţii deţinem?
  • Esenienii erau şi o sectă religioasă, deci ce concluzii putem trage de aici despre religia dacilor?
  • Practic, ce cunoaştem despre religia geto-dacilor, īn afară de lucrurile provenite mai degrabă din imaginarul grecesc?
  • Nu putem vorbi de un monoteism [al religiei geto-dace], aşa cum au īncercat unii să sugereze?
  • Ştim că dacii practicau sacrificiul uman. Este acesta un ritual neobişnuit pentru secolele II-I ī.e.n?
  • Ce cunoaştem despre alimentaţia dacilor? Există resturi calcinate de cereale, de anumite tipuri de mīncăruri, cum s-a mai īntīmplat īn alte cazuri?
  • Se fac tot felul de speculaţii despre dacii liberi, care sīnt ceva mai mulţi decīt [īn] zona cucerită de romani... Se spune că de fapt de acolo am moşteni fondul...
  • Au intrat [dacii liberi] īn marea masă a migratorilor sau īn masa celor romanizaţi?
  • Ce cunoaştem despre relaţiile comerciale ale dacilor cu cei de la sudul Dunării?
  • Dacă tot am vorbit de tezaure, cum s-a născut legenda tezaurului lui Decebal ascuns sub un rīu?
  • Şi atunci unde putem să integrăm aceste brăţări din aur? La nişte falsuri?
  • Revenind la istorie, aurul după care s-a dus Traian īn Dacia, este de fapt argint?
  • Ce putem spune despre portul vestimentar al dacilor?
  • Dar cīt de veridică este Columna lui Traian? Ce surse de informare au avut artiştii?

    Iată şi două extrase din interviu, foarte sugestive pentru faptul că Alexandru Vulpe nu se lasă influenţat īn afirmaţiile sale de politizarea istoriografiei noastre care a īmpiedicat de multe ori spunerea adevărului istoric, pentru că nu convenea propagandei oficiale latinomane.

    El afirmă īn răspunsul la prima īntrebare că dacii sīnt strămoşii genetici ai rumīnilor, īnsă nu se fereşte să adauge nişte amendamente legate de situaţia specială de după cucerirea Daciei. Este vorba de purificarea etnică realizată de romani īn Dacia, adică exterminarea sau deportarea unei mari părţi din populaţia autohtonă, lucru pe care latinomanii au īncercat īntotdeauna să-l ascundă, prezentīnd o imagine idilică şi mincinoasă despre convieţuirea dintre daci şi romani īn noua provincie.

    Alexandru Vulpe: "Sintagma aceasta, strămoşii noştri daci ar trebui discutată. Sigur, dacii pot fi consideraţi dintr-un anumit punct de vedere strămoşii noştri. Dar s-a exagerat teribil de mult. Ei sīnt strămoşii noştri cu siguranţă din punct de vedere genetic, biologic. Toate popoarele care s-au perindat pe teritoriul acesta au lăsat măcar o mică amprentă genetică, şi cu atīt mai mult geto-dacii care au fost cuceriţi de romani. Totuşi, faţă de alte cazuri, cum ar fi celţii sau chiar şi germanii, amprenta de substrat a fost, după părerea mea, mai subţire la noi decīt īn alte părţi. Unul din principalele motive este acela că populaţia locală a fost extrem de afectată după cucerirea romană. Nu doar īn sensul că unii au fost luaţi sclavi, dar foarte mulţi luptători daci care au supravieţuit războiului au avut de ales īntre sclavie şi īnrolare īn trupele auxiliare romane. Aceste trupe auxiliare, formate aproape īn totalitate din daci, au fost strămutate cīt mai departe de Dacia. [....] După ce au fost eliberaţi din armată poate unii s-au īntors, nu avem cunoştinţă. Totuşi cea mai mare parte a lor a rămas acolo unde a fost cantonată unitatea. Īn orice caz, e clar că populaţia predominantă locală era, după cele două războaie daco-romane, de sex feminin. Acest lucru a dus cum e firesc, la romanizarea rapidă. Aşadar cu siguranţă putem vorbi de o genă biologică provenind de la populaţia geto-dacă. [...] Toate monumentele de cult, fortificaţiile, cetăţile care au reprezentat cultura elitelor [dace] au fost distruse de romani. Īn fond urmele arheologice ale sanctuarelor pe care le cunoaştem astăzi sīnt doar fundaţiile lor. Aceste simboluri ale culturii geto-dace au fost rase de romani, iar elitele au avut de ales: unii au trecut de partea romanilor, iar alţii au rămas să-şi īmpartă soarta cu Decebal. Toţi cei care au rămas loiali regelui dac au fost exterminaţi, iar populaţia [a fost dusă] o parte īn sclavie, iar cei mai mulţi, īnrolaţi īn armatele auxiliare romane. Imperiul practica acest lucru, a făcut-o şi cu alte populaţii cucerite."

    Atunci cīnd vorbeşte despre diferenţierea dintre daci şi geţi, Alexandru Vulpe aminteşte şi despre limba vorbită de aceştia, limba fiind unul din criteriile de definire identitară. El trimite şi o săgeată ironică la adresa celor care īi urăsc pe slavi, adică la adresa latinomanilor, cărora nu le convine absolut deloc că geţii şi dacii ar putea fi īnrudiţi cu slavii. Asta le-ar pune īntr-o lumină extrem de nefavorabilă politica dusă de 200 de ani īncoace de īndepărtare a cuvintelor considerate de origine slavă din limba rumīnă, din care multe ar putea de fapt fi de origine geto-dacă. Dovedirea īnrudirii geto-dacilor cu balto-slavii ar face bineīnţeles şi ca propaganda latinomană cu insula de latinitate īntr-o mare slavă să apară īn ochii tuturor ca o prostie monumentală, ceea ce şi este de fapt.

    Alexandru Vulpe: Limbile [vorbite de geţi, respectiv daci] erau probabil foarte īnrudite, dar nu erau una şi aceeaşi limbă. Nu avem documente, dar sīnt lucruri pe care le putem īnţelege prin analogii cu ceea ce există prin alte părţi. Despre limbile tracice cunoaştem prea puţin. Documente existente indică o rudenie cu limbile balto-slave -- aceasta este opinia mea. Unii, care nu vor să mai audă de slavi, caută o altă origine a dialectelor sau limbii pe care o vorbeau supuşii lui Burebista sau ai lui Decebal. Nu au unde să ajungă pentru că n-au argumente. Ce avem ne īndreaptă către grupul balto-slav. Putem considera că limba geţilor, a dacilor, a format -- īmpreună cu cea a tracilor pīnă la un punct -- o grupă comună, īntr-o ramură balto-slavă.

    Dosarul despre daci al revistei Historia continuă cu un interviu luat lui Alexandru Cioroianu, membru al Consiliului Editorial al revistei Historia, cunoscut ca politician mai mult decīt ca istoric, deşi este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, catedra de Istoria Romānilor. Interviul conţine īntrebările următoare:

  • Sīnt dacii strămoşii noştri? Astfel spus, sīntem īndreptăţiţi să īi revendicăm ca strămoşi ai noştri mai multe decīt pe romani sau pe slavi de pildă?
  • Īn condiţiile īn care nu e corect din punct de vedere istoric să realizăm un clasament al strămoşilor, cum a apărut acest mit al dacilor?
  • Asta īnseamnă că de exemplu francezii se raportează la gali la fel cum ne raportăm noi la daci?
  • Vorbeaţi despre naşterea mitului dacic la sfīrşitul secolului al XIX-lea, practic odată cu naşterea naţiunilor moderne. S-a perpetuat acest mit şi īn perioada interbelică?
  • Putem fi de acord că apogeul mitologic al dacilor a fost atins īn epoca Ceauşescu? Cīnd au īnceput comuniştii să şi-i apropie pe daci ca aliaţi ideologici?
  • Pomeneaţi despre manifestaţia de pe fostul stadion 23 august [numită] "2050 de ani de la primul stat dac centralizat". Putem fi de acord cu o astfel de idee din punct de vedere istoric? Este ea validă?
  • Pentru societatea romānească de azi personajul principal pare a fi Decebal. Īn schimb pentru Ceauşescu se pare că acesta a fost Burebista. E adevărat că Nicolae Ceauşescu īl prefera pe Burebista? De ce?
  • Īn perioada postcomunistă aţi fost, alături de alţi istorici, autorul unui manual. Aţi sesizat vreo diferenţa de interpretare a dacilor, de raportare la aceştia, comparativ cu perioada comunistă?
  • Dar de ce nu există o reacţie a profesioniştilor īn faţa unui discurs ca acela al lui Napoleon Săvescu?

    Mai jos este un fragment din răspunsul la prima īntrebare:

    Adrian Cioroianu: "Sigur că [dacii] sīnt strămoşii noştri, dar poate că mai corect ar fi să spunem că sīnt unii dintre strămoşii noştri, pentru că īn definitiv, această teorie a originii pure nu rezistă la o analiză istorică. E mai curīnd credibil ca, īn măsura īn care vrei să-ţi identifici străbunii, să īi iei īn calcul pe toţi cei care au trăit pe pămīntul pe care te-ai născut; da, dat fiind faptul că dacii sīnt civilizaţia iniţială pe teritoriul de astăzi al Romāniei sau pe o parte a teritoriului de azi (cea mai mare parte), sigur că putem vorbi despre ei ca fiind strămoşii noştri. Pe de altă parte, nici nu cred că e corect din punct de vedere istoric să faci un clasament al strămoşilor, dacă dacii sīnt mai importanţi decīt romanii sau dacă ei sīnt īn măsură să-i şteargă pe cei care au venit după, migratori, slavi, etc."

    Īn continuare Adrian Cioroianu discută despre mitologia istorică existentă īn jurul dacilor, pe care o consideră apărută la īnceput ca o "pereche" la mitologia istorică care a precedat-o, cea a latiniştilor. Subliniază apoi că şi īn alte ţări, chiar din vestul Europei au avut loc evoluţii asemănătoare. Perpetuarea mitologiei daciste īn secolul XX o consideră ca datorīndu-se legionarilor şi apoi comuniştilor. Adrian Cioroianu nu īşi explică īnsă de ce şi īn ziua de azi mitologia dacistă continuă să prospere, inclusiv īn cadrul unor congrese speciale. Partea finală a interviului e dedicată īn īntregime nemulţumirii lui Cioroianu faţă de existenţa unor grupuri de nespecialişti care neagă tezele istoriei oficiale şi propun o istorie alternativă. Are totuşi luciditatea să remarce faptul că aceste lucruri apar şi din cauza lipsei unei dezbateri publice īntre specialişti.

    Adrian Cioroianu: "Practic oricine poate scrie orice, despre daci inclusiv. Apar tot felul de versiuni despre istoria noastră, īncercări de a reinventa acolo unde nu sīnt suficiente dovezi, şi din păcate şi după '90 asistăm la exagerări. [...] Ideal ar fi ca polemica să se poarte la nivelul profesioniştilor. Din păcate la noi mediul intelectual nu excelează īn acest domeniu al dezbaterilor, al polemicilor. Şi asta face ca pe fundalul unei lumi a profesioniştilor care pare inertă, amorfă, īnchisă īntr-un mediu foarte strīmt, să apară astfel de amatori care să creeze senzaţie prin diverse teze, cum este aceasta, a faptului că noi n-am avea nici o legătură cu latinii, că am fi exclusiv urmaşii dacilor."

    Ceea ce nu spune Adrian Cioroianu este faptul că specialiştii nu intră īn polemici dintr-un motiv foarte simplu, care se poate numi īn limbaj popular "punerea batistei pe ţambal", adică evitarea creării de zgomot īn jurul unei situaţii incomode. Polemica profesioniştilor ar duce la prăbuşirea tezelor istorice oficiale, bazate īn continuare pe propaganda latinomană a secolului XIX. Această propagandă veche, şi nu adevărul istoric, stă la baza identităţii naţionale rumīneşti aşa cum e īnvăţată īn şcoli. Cei mai mulţi dintre istoricii profesionişti, indiferent de vīrstă, nu vor să fie acuzaţi de distrugerea mitologiei create īn jurul identităţii naţionale, care s-ar nărui imediat īn mintea populaţiei cu ocazia primei polemici adevărate īntre istorici. Printre aceşti istorici lipsiţi de curaj civic figurează la loc de frunte şi Adrian Cioroianu, chiar dacă el s-a format profesional după căderea comunismului. Ţinīnd cont de manipularea istoriei care a avut loc īn perioada comunistă şi pe care Adrian Cioroianu o cunoaşte foarte bine, el n-ar fi trebuit să sprijine menţinerea īn conştiinţa populaţiei a unor neadevăruri istorice, chiar dacă ele sīnt legate de identitatea naţională aşa cum a fost prezentată īn ultimii 200 de ani. Īnsă Adrian Cioroianu susţine exact inversul, şi la fel ca Zoe Petre nu-şi dă seama că se contrazice singur prin propriul comportament.

    Am să povestesc un episod revelator. Acum un an şi ceva, pe 1 decembrie 2010, mă uitam la televizor şi am dat pe B1 TV, unde erau prezentate imagini cu festivităţile legate de ziua naţională. Īn studiou erau doi jurnalişti de la postul TV care discutau cu Adrian Cioroianu diverse aspecte mai controversate legate de serbarea zilei naţionale, de exemplu dacă nu ar fi cazul să fie schimbată data ei, motivaţia unuia dintre jurnalişti (angajat acum la TVR1) fiind că şi maghiarii ar trebui să poată participa cu inima deschisă la sărbătoare, nu ca acum cīnd ei fac legătura cu despărţirea de ţara-mamă. Dezbaterea a continuat cu o discuţie despre miturile istoriei naţionale şi dacă nu ar fi cumva cazul ca ele să fie dezvăluite populaţiei, deci īn fapt să fie abandonate. Spre surprinderea mea, Adrian Cioroianu a avut ceea ce se numeşte o atitudine duplicitară īn această privinţă. A īnceput prin a afirma că i-a fost asistent profesorului Lucian Boia la Facultatea de Istorie din Bucureşti īn anii '90, deci nu poate fi acuzat că s-ar opune demitizării istoriei naţionale, ţīnīnd cont că Lucian Boia a devenit cunoscut īncă de atunci tocmai pentru asta. Dar, şi aici a urmat surpriza pentru mine, Adrian Cioroianu a spus că demitizarea trebuie să rămīnă limitată la cercul specialiştilor şi al persoanelor interesate de istorie. Īn viziunea lui A.C., īn şcoli trebuie predată tot istoria plină de mituri, aşa ca şi pīnă acum, deci textual după cum spunea A.C., cine face şcoala primară şi liceul este mai bine să rămīnă cu impresia despre personalităţile istoriei noastre că au fost pline de calităţi şi lipsite de defecte (dădea exemplul lui Ştefan cel Mare). Motivaţia lui Adrian Cioroianu era că istoria serveşte la crearea identităţii naţionale, deci asta ar fi scuza pentru care majoritatea populaţiei nu ar trebui să ştie lucrurile mai puţin plăcute din istoria proprie. Această motivaţie este īn secolul XXI nu numai ridicolă, ci de-a dreptul nocivă pentru un popor, care se află pus īn situaţia de a fi minţit īn mod intenţionat īncepīnd cu momentul īn care componenţii săi intră īn şcoală. Īn fapt, cetăţenii ţări devin astfel mai uşor de minţit mai tīrziu de către politicieni, care invocă mereu scuza că ei ascund adevărul spre binele poporului, la fel ca istoricii.

    Această concepţie a lui Adrian Cioroianu, cum că mitologia istorică nu trebuie desfiinţată la nivelul predării īn şcoală, īi distruge complet credibilitatea atunci cīnd se apucă să-i critice aspru pe propovăduitorii mitologiei daciste. Aparent pe Cioroianu nu-l deranjează mitologia istorică īn general, ci numai mitologia dacistă (dacomană). Este uimitor cum şi īn ziua de azi mitologia latinistă continuă să aibă adepţii printre istoricii profesionişti, ţinīnd cont de faptul că răul făcut de ea este incomparabil mai mare decīt cel al mitologiei daciste, care n-a avut niciodată posibilitatea să devină teză istorică oficială, nici măcar īn timpul comuniştilor. Aş vrea să-l văd pe Adrian Cioroianu īncercīnd să argumenteze latinitatea poporului rumīn, o concepţie inventată de latinomanii secolului XIX, pe care nimeni, nici măcar un istoric profesionist n-o poate sprijini īn mod raţional. Mitologia latinistă nu este absolut deloc mai credibilă decīt mitologia dacistă.

    Şi ca şi cum atacurile generice la adresa daciştilor nu ar fi fost de-ajuns, īn finalul interviului Adrian Cioroianu trece la un atac la persoană direct contra lui Napoleon Săvescu, cel mai cunoscut dacist (sau dacoman) de la momentul actual, pe care A.C. nu-şi propune să-l combată, pe motivul că el nu discută cu nespecialiştii.

    Adrian Cioroianu: "Un istoric profesionist nu trebuie să dea replica mereu şi oricui. Fiecare are publicul lui. Pīnă la urmă un istoric vorbeşte pentru oamenii pe care īi creează īn şcoli, īn facultăţi. Unii dintre ei cu siguranţă vor cădea īn plasa unor astfel de tentaţii precum cea a domnului Săvescu. Dar ce poţi să-i răspunzi unui om care din postura domniei sale de medic stomatolog probabil a făcut din istorie o plăcere..."

    Ei bine, acest atac la persoană, departe de a-i face vreun rău lui Napoleon Săvescu, īi face un rău enorm lui Adrian Cioroianu, arătīndu-l ca o persoană superficială. Treaba asta cu faptul că Săvescu este stomatolog a fost scornită tocmai pentru a-l "īnjosi" īn ochii adepţilor săi, cu alte cuvinte Săvescu nu ar fi nici măcar un doctor īn sensul obişnuit al cuvīntului, ci un simplu medic dentist. Această minciună a prins atīt de bine la anti-dacişti, īncīt ei repetă pe unde pot că Săvescu e stomatolog, doar-doar o să desprindă de el aura conferită de respectul pe care multă lume īl poartă doctorilor obişnuiţi. Īnsă culmea e că Săvescu are tocmai specialitatea care e asociată cel mai mult de populaţie cu profesiunea de medic, adică medic de medicină internă, internist, cu alte cuvinte medicul care se ocupă de bolile organelor interne (plămīni, inimă, ficat, intestine, rinichi, etc.). Lucrul este atīt de simplu de verificat cu Google, īncīt e de mirare că adversarii lui Săvescu īl repetă īn continuare. Faptul că Adrian Cioroianu propagă această minciună legată de specializarea lui Săvescu este un lucru care īi dăunează mult, pentru că dacă nu e īn stare să găsească cu Google o informaţie atīt de simplă, ce īncredere să aibă lumea că va găsi adevărul istoric atunci cīnd īl caută? Practic Adrian Cioroianu cade īn capcana propriei argumentaţii. El susţine că Napoleon Săvesc propagă informaţii neadevărate despre daci, deşi dacă i-ar citi pe istoricii profesionişti ar trebui să ştie că acestea sīnt inventate de dacomani. Īnsă acelaşi Adrian Cioroianu propagă informaţii neadevărate despre Napoleon Săvescu, deşi ar trebui să ştie că acestea sīnt inventate de antidacomani, cei care sīnt īn marea lor majoritate latinomani. Postura īn care se pune singur Adrian Cioroianu este jenantă tocmai din prisma profesiei lui de istoric, pentru că prin ea īşi distruge credibilitatea profesională. Un istoric cu adevărat profesionist are reflexul de a verifica din mai multe surse orice informaţie īnainte de a o face publică, tocmai pentru a se asigura că nu spune un neadevăr. Dar Adrian Cioroianu nu se oboseşte să verifice informaţia despre profesia lui Napoleon Săvescu, deşi o căutare cu Google i-ar fi luat doar două minute. Atunci cine să aibă īncredere că Adrian Cioroianu supune verificării informaţiile din cărţile de istorie pe care le publică, ţinīnd cont că īn cazul acesora efortul de verificare este mult mai important şi nu se rezumă la o căutare pe internet?

    Au mai rămas de discutat două materiale din dosarul despre daci al revistei Historia. Primul este un mic articol despre aşa-zise influenţe daciste īn scrierile lui Lucian Blaga, Mircea Eliade şi Mihai Eminescu. Articolul e mult prea mic şi prea sintetic pentru a merita vreun comentariu, părerea mea fiind că a fost creat ca umplutură pentru că mai rămăsese spaţiu neacoperit. Īn schimb articolul despre filmele artistice "Dacii", "Columna", "Burebista" este foarte critic la adresa modului īn care a fost respectat adevărul istoric al perioadelor readuse la viaţă prin cele trei pelicule. Concluzia că toate nu au fost decīt instrumente de propagandă īn folosul conducătorului comunist al statului este īnsă forţată. Că a existat intenţia de a face şi nişte propagandă pentru conducerea politică este foarte probabil, dar că filmele au fost īn totalitatea lor supuse acestui scop este greu de crezut. Oricum ar sta lucrurile, īn timpul comunismului s-au putut face trei filme despre daci, fie ele şi cu propagandă inclusă, īnsă de atunci īncoace nu s-a mai făcut nici unul, deşi statul a aruncat cu banii pe tot felul de prostii. Scorul rămīne deci de 3-0 pentru comunişti. Statul de azi ar putea să mai reducă din scor dacă ar da bani pentru ecranizarea cărţii "Barbarii", care se pretează excelent pentru realizarea unui film serial de televiziune sau a unui film de cinema īn două părţi.

    Īn concluzie, numărul despre daci al revistei Historia a fost binevenit, dar realizarea lui a cam lăsat de dorit. Din 5 materiale, numai unul singur (interviul cu Alexandru Vulpe) este interesant, restul fiind mediocre. Īn plus de asta chiar nu văd de ce s-a decis prezenţa a două materiale care să īnfiereze propaganda dacistă sau comunistă, cīnd ar fi fost de-ajuns unul singur sau chiar nici unul. S-a consumat spaţiu degeaba, īn loc să fie tratate subiecte de istorie despre dacii propriu-zişi. Redactorii revistei ar fi putut să-şi demonstreze profesionalismul arătīndu-le cititorilor că se poate scrie despre daci fără a fi influenţaţi de propagandă sau de convingeri personale. N-au făcut-o, ceea ce lasă o impresie de nepricepere. Mie personal cei 9 lei daţi pe revistă nu mi s-au părut aruncaţi pe fereastră, dar asta doar din cauza interviului cu Alexandru Vulpe, care a salvat de unul singur tot dosarul şi de fapt toată revista. Dar dacă celor de la Historia le place să vorbească despre manipularea propagandistică, atunci pot să facă un dosar īntreg despre propaganda latinomană din ultimele două secole, iar eu am să-l citesc cu mare plăcere, pentru că ar fi o premieră īn presa rumīnească.

 

Citeşte şi recenziile de mai jos:

ROMANUL  "BARBARII" -  FRESCĂ  A  RĂZBOAIELOR  DACO-ROMANE

CARTEA  "DACIA - RĂZBOAIELE CU ROMANII - Volumul 1 - SARMIZEGETUSA"

VATRĂ ] DISCUŢII ] LEGĂTURI ] MANUALE ] TRADUCERI ] DICŢIONAR ] ARTICOLE ] RECENZII ] NOUTĂŢI ] CONTACT ]

Copyright © MUNTEALB. Toate drepturile rezervate. All rights reserved. Tous droits réservés.

Toate materialele de pe acest sit sīnt originale şi sīnt scrise de MunteAlb.

Reproducerea materialelor (integrală sau parţială) fără acordul autorului intră sub incidenţa Legii privind Dreptul de Autor.

Pe acest sit este folosit modul de scriere corect, logic, practic, naţional, nepropagandistic, anti-latinoman şi getodacofil, cel cu ī din i şi sīnt.

Alegerea terminologiei este explicată īn materialul Limba Rumīnă īn Epoca Informaticii.

Situl se găseşte la adresa :  http://muntealb.orgfree.com/

Sit văzut optim cu opţiunea "Large Fonts" selectată īn Display Properties. Alternativ se poate face clic īn Internet Explorer pe meniul "View", se duce cursorul peste opţiunea "Text Size" şi apoi se face clic pe opţiunea "Larger" din meniul care apare. Culoarea textului şi a fundalului paginilor sitului poate fi modificată īn aşa fel īncīt să respecte aranjamentul coloristic din Windows Explorer, care este de obicei text negru pe fundal alb. Īn Internet Explorer se face clic pe meniul "Tools", apoi pe opţiunea "Internet Options". Īn fereastra care apare se face clic pe butonul "Accessibility" şi se bifează căsuţa "Ignore colors specified on Web pages", după care se apasă pe butonul "OK". Se procedează similar dacă este folosit un alt program de explorare a internetului. Pentru a se reveni ulterior la culorile originale se īnlătură bifarea.