SOCIETATEA  CIVILA

Autor : Alexandru Bogdan Munteanu

INTRODUCERE

    Activitatea de reglare fina a mecanismelor care se afla la baza organizarii şi functionarii societatii umane este de obicei lasata în seama politicienilor şi afaceristilor. Acestia sînt cei care iau deciziile cu privire la administrarea societatii şi ei sînt în general alesi de populatie pentru a desfasura aceasta activitate. Deşi numai politicienii sînt alesi în cadrul formal al unor alegeri care au loc la intervale regulate de timp se poate spune ca şi afaceristii care conduc companii importante sînt alesi de populatie, care "voteaza"(cumpara) masiv produsele companiilor respective. Atit politicienii cît şi afaceristii au interesul sa ramina cît mai mult timp în posturi de conducere importante şi în acest scop ei trebuie sa-şi indeplineasca "contractul" cu populatia care îi susţine, furnizind o administrare politica şi economica de calitate a societatii.

    Chiar şi în tarile în care democratia şi economia de piata sînt instaurate de cel puţin cîteva decenii s-a observat ca de multe ori politicienii şi afaceristii nu se ghideaza în deciziile pe care le iau după interesele populatiei pe care o servesc ci au tendinta de a pune înaintea acestora interesele partidelor sau companiilor din care fac parte şi uneori chiar interesele personale. Acest comportament, care îşi are radacinile în partea mai intunecata a naturii umane profunde duce la disfunctionalitati ale societatii care se manifesta în principal prin scăderea nivelului de trai al populatiei. Reactia acesteia în aceasta situaţie este reprezentata de schimbarea conducatorilor, votind candidatii opozitiei în alegeri în cazul politicienilor şi "votind" (cumparind) produsele concurentei în cazul afaceristilor. Totusi, schimbarea conducatorilor poate fi un proces foarte lent. Un guvern incompetent nu poate fi schimbat prin vot decît după terminarea ciclului electoral de patru ani iar o companie condusa de nişte afaceristi verosi nu poate fi dusa la faliment prin boicotarea produselor sale în situaţia în care se afla într-o poziţie de monopol pe o anumită piata.

    Exista mai multe metode de corectare rapidă a disfunctionalitatilor apărute ca urmare a unei proaste administrari a societatii. Ele se pot imparti în metode violente şi metode non-violente. Metodele violente (revolutii, lovituri de stat, distrugerea bunurilor unei companii) dau rezultate rapide producind schimbarea conducatorilor sau a politicilor în vigoare. În societatea moderna ele nu sînt însă acceptate deoarece exista posibilitatea ca ele sa destabilizeze şi mai mult societatea, în cazuri extreme ajungindu-se la anarhie şi conflicte armate între factiuni rivale sau la mari pagube materiale. Metodele pasnice (non-violente) de reactie a populatiei la politici administrative sau economice care vin în contradictie cu interesele sale sînt însă acceptate şi chiar incurajate. Aceste metode (manifestatii, campanii de presa, manifestari pasnice de nesupunere civila) au avut rezultate bune, exemple fiind campania de obtinere de drepturi egale cu populatia alba majoritara de către afro-americanii din SUA în anii 1960 sau campania pentru incetarea participarii armate a SUA în razboiul din Vietnam.

    Principalul impediment care sta în calea folosirii mai frecvente a metodelor non-violente de semnalare ca populatia nu este de acord cu anumite politici consta în faptul ca organizarea unor actiuni de anvergura (manifestatii, campanii de nesupunere civila) este un proces laborios şi care poate scapa de sub control. Actiunile care implica mari mase de oameni au tendinta (spontana sau provocata deliberat) de a degenera în violenta. De aceea organizarea şi mentinerea caracterului non-violent al unor actiuni cu tenta civica trebuie gestionate de nişte structuri care sa fie capabile sa puna accentul pe exprimarea mesajului actiunii respective, urmind ca masurile care trebuie luate pentru a schimba sau abandona politicile cu care populatia nu este de acord sa fie luate de structurile de conducere ale statului. Acestea din urma pot însă sa nu ia în seama mesajul de protest sau pot amina pe timp nedeterminat punerea în practica a unor masuri care sa fie în concordanta cu revendicarile populatiei. Se impune astfel aparitia unor structuri paralele cu cele ale statului, structuri care sa urmareasca modul de solutionare a revendicarilor şi care sa mentina o presiune constanta asupra factorilor de decizie.

    Structurile de care este vorba mai sus sînt în fapt organizatiile non-guvernamentale care alcatuiesc în totalitatea lor Societatea Civila. Rolul Societatii Civile este de a conlucra cu structurile implicate în administrarea societatii umane pentru a gasi împreună cu acestea calea ideala pentru imbunatatirea continua a calitatii vietii. Societatea Civila trebuie sa fie capabila sa ia atitudine într-un spectru larg de probleme, cum ar fi aspecte legate de guvernarea unei tari, de relatii internationale cu alte tari, dar şi aspecte legate de dezvoltarea economica sau de protejarea mediului inconjurator. Pentru a-şi desfasura eficient activitatea,Societatea Civila trebuie sa inteleaga problemele carora doreşte sa le gaseasca o rezolvare conforma cu interesele majoritatii populatiei. Ca urmare,Societatea Civila trebuie sa fie constituita dintr-un număr cît mai mare de organizatii "specializate" în cît mai multe domenii care privesc organizarea şi administrarea societatii umane. Aceste organizatii "specializate" trebuie sa fie la curent cu politicile existente şi cele preconizate pentru domeniile lor de activitate în aşa fel încît sa supravegheze continuu modul în care politicienii sau afaceristii respecta interesele majoritatii populatiei în domeniile respective.

    O definitie ştiinţifică a Societatii Civile este cea data de Sergiu Tamas în cartea "Dictionar Politic-Institutiile democratiei şi cultura civica" apărută la Editura Academiei Romane în 1993. În viziunea lui Sergiu Tamas:

    "Formarea Societatea Civile este rezultatul unei miscari spontane şi creatoare a cetatenilor care instituie în mod benevol diverse forme de asociere politica, economica, culturala. În cadrul Societatii Civile cetatenii intra într-o tesatura de raporturi sociale, participind benevol la activitatea unei multiplicitati de asociatii, organizatii, cluburi, în vederea promovarii unei diversitati de obiective şi interese.

    Organizatiile Societatii Civile sînt, într-un anumit sens, autonome, în raport cu statul, reprezentind o multitudine de centre de putere, un sistem al puterilor nonstatale. Aceste forme de asociere (independente de asociatiile permanente create prin lege cum sînt comunele, orasele, etc.) realizate pe plan national sau local, avind obiective politice, profesionale, culturale, religioase, morale, reprezintă nu numai un cadru de manifestare a drepturilor indivizilor, a minoritatilor, ci şi o contrapondere în raport cu forta statului sau diversele combinatii de interese ale institutiilor politice oficiale (societatea politica).

    Datorita specificului sau, Societatea Civila intareste legitimitatea democratiei, multiplica mijloacele de expresie a intereselor, intareste constiinta şi increderea cetatenilor în puterea lor, permite recrutarea şi formarea de noi lideri. Intr-un anumit sens, Societatea Civila pare a se susţine pe sine însăşi şi a nu avea nevoie de stat. În realitate, numeroase fenomene nedorite în societate (Mafia,etc.) impun existenta statului. Societatea politica intruchipata de stat apare în ipostaza de reprezentant al Societatii Civile, în calitate de mandatar al "contractului social". Atit Societatea Civila cît şi statul au fiecare ratiunea lor de a fi şi propria realitate autonoma, ceea ce nu exclude existenta interactiunilor.

    Persoanele active în cadrul Societatii Civile, în calitate de patroni, muncitori din sindicate, specialisti, artisti grupati în asociatii profesionale etc., pot fi regasite ca agenti ai societatii politice, indeplinind functii politice. Alte persoane ramin, însă, doar agenti ai Societatii Civile."

SOCIETATEA  CIVILA  IN  LUMEA  REALA

    În tarile în care exista dictaturi militare sau în tarile conduse de partide unice nu poate fi vorba de nici o influenta a organizatiilor Societatii Civile (în masura în care au dreptul sa existe) asupra activitatii şi deciziilor luate de politicieni sau afaceristi.

    Rolul Societatii Civile este însă foarte important în tarile care au adoptat sistemul de guvernare democratic şi economia de piata de putina vreme, tari în care exista pericolul instaurarii unei societati administrate de politicieni corupti şi incompetenti şi în care sistemul economic sa se apropie de "capitalismul salbatic". În aceste tari este extrem de importanta influenta organizatiilor Societatii Civile asupra politicienilor şi afaceristilor pentru ca populatia sa nu sufere de pe urma deciziilor incompetente sau interesate ale politicienilor sau de pe urma abuzurilor marilor corporatii economice sau a institutiilor financiare.

    La mai bine de zece ani de la instaurarea unui sistem democratic de guvernare în Romania se poate spune fără a gresi ca democratia nu şi-a intrat pe deplin în drepturi. Deciziile politice şi economice majore sînt luate fără asentimentul populatiei, fiind uneori în contradictie flagranta cu interesele acesteia şi cu promisiunile făcute în campania electorala de către partidele aflate la guvernare. Deşi aceasta modalitate de luare a deciziilor este o caracteristica a guvernarilor totalitare iata ca este posibil ca ea sa supravietuiasca şi în conditiile în care conducerea politica a tarii este desemnata prin alegeri libere. Vina pentru comportamentul politicienilor şi al afaceristilor romani se datorează într-o oarecare masura şi absentei unei Societati Civile bine structurate.

    În fapt, evoluţia dezastruoasa a societatii şi economiei româneşti de după 1989 a fost insotita de o evolutie la fel de dezastruoasa a Societatii Civile, în special după 1996. Dupa alegerile din 1996 se parea ca organizatiile Societatii Civile,care avusesera parte de o relatie extrem de tensionata cu guvernantii de pînă atunci, vor avea posibilitatea în sfirsit sa se implice în luarea deciziilor politice şi economice care sa redreseze societatea romaneasca. Lucrurile au stat însă exact pe dos. Deşi Emil Constantinescu a pornit de la postura de membru al unei organizatii neguvernamentale parte a Societatii Civile, Solidaritatea Universitara, pentru ca apoi sa candideze la presedintie din partea unui partid politic, evoluţia lui, culminind la sfirsitul anului 1999 cu incalcarea Constitutiei, nu a făcut decît sa puna în lumina încă o data falimentul Societatii Civile româneşti.

    Deşi dezvoltarea Societatii Civile a fost trimbitata în campania electorala din 1996 ca o necesitate pentru instituirea unui sistem democratic puternic în Romania, actuala guvernare nu a acordat nici un sprijin dezvoltarii sanatoase a germenilor Societatii Civile deja existenti. Ajutorul oferit în 1996 de organizatiile nonguvernamentale reprezentante ale Societatii Civile pentru politicile prezentate în programele de guvernare şi reforma ale partidelor aflate acum în coalitia de guvernamint a fost uitat cu desavirsire. Notiunea de "Reforma Morala" atît de draga organizatiilor civice şi partidelor din opozitie pînă în 1996 a devenit o alta promisiune neindeplinita, sacrificata pe altarul infratirii dintre politicienii şi afaceristii aliati actualei guvernari cu corupti sau escroci mai vechi sau mai noi în scopul cistigarii de foloase materiale.

    Evolutia Societatii Civile româneşti nu poate fi imputata însă doar politicienilor, principalii vinovati sînt cei care s-au aflat şi se afla în fruntea organizatiilor care se prezintă ca reprezentante ale Societatii Civile. Liderii organizatiilor nonguvernamentale s-au compromis iremediabil prin tacerea suspecta în fata abuzurilor patronate de cei pe care i-au ajutat sa ajunga la putere. Tacerea lor a fost probabil cumparata cu functii bine remunerate pentru ei şi rudele lor. Astfel a fost desavirsita şi o ultima lovitura data societatii româneşti,aflata încă în convalescenta după o jumătate de secol de regim totalitar. Nu este o noutate ca romanii nu mai au de mult incredere în parlament sau în institutia prezidentiala (presedinte şi consilierii acestuia). Ceea ce este cu totul inedit este faptul ca au ajuns sa nu mai aibă incredere nici în organizatiile civice, vazind ca acestea au ajuns sa se comporte la fel ca partidele politice. Reprezentantele Societatii Civile îşi trec în statute tot felul de cauze nobile pentru care se fac ca lupta, principala lor preocupare fiind însă obtinerea de foloase materiale prin scutiri de taxe, gasirea de slujbe cît mai banoase pentru liderii lor şi activitatea (desfasurata prin intermediul mass-media) de amagire a populatiei cu discursuri care au ca subiect faptul ca lucrurile nu stau atît de rau pe cît se pare şi ca nu este nici un motiv ca la următoarele alegeri populatia sa nu voteze iarasi cu guvernantii aflati în funcţie.

    Dacă se poate da un singur exemplu pentru a se intelege decadenta Societatii Civile româneşti se poate lua exemplul Aliantei Civice, cea mai mediatizata organizatie a Societatii Civile româneşti din ultimii zece